Arestarea banditului Argintaru, tâlharul deghizat în uniformă militară

Una
dintre bandele notorii care au terorizat Bucureștiul în ultimul an
de război a fost cea a vestitului bandit Argintaru. Despre acest
personaj al lumii interlope au circulat numeroase legende.

El
se „remarcase” în toamna anului 1944, când atacase un magazin
de bijuterii din centrul orașului, folosind o tanchetă. Una dintre
crimele care au stârnit ecou în presa vremii s-a întâmplat pe 22
decembrie 1944, când banda lui Argintaru l-a ucis pe comerciantul
Mișu Fischman, casierul Comunității Evreiești, de unde au furat
suma de 17.000.000 de lei destinată ajutorării oamenilor nevoiași
de Crăciun.

Comisarul
Traian Tandin, în cartea sa Cazuri
judiciare celebre, afirma:

„Argintaru era un nume de temut în anul 1945. Criminal și tâlhar
de o tenacitate rară, Argintaru nu era o poreclă, cum ar părea la
prima vedere, ci traducerea românească a nemțescului
Silberschmied, cum îl chema, de altfel, pe individ. Argintaru făcuse
parte din corpul militar nazist «Dirlewanger» [celebra
brigadă condusă de generalul SS Oskar
Dirlewanger,
care
a comis numeroase crime de război
–
n.a.],
alcătuit de Himmler personal.

Acest corp cuprindea condamnați la
moarte sau la închisoare pe viață, adunați din toate temnițele
și lagărele germane (de aici s-a inspirat scriitorul Sven Hassel în
celebrele cărți de război pe această temă), cărora li se
promisese libertatea în schimbul unor acte de «bravură» pe
frontul de răsărit. (…)

După capitularea Germaniei hitleriste,
în mai 1945, Silberschmied a fugit în Transilvania, în speranța
că i se va pierde urma. Deghizat în uniformă de căpitan al
armatei SUA, având acte furate și bolborosind fraze englezești,
învățate cândva în lagărul german de prizonieri englezi, unde,
ca soldat german, se distinsese prin cruzime, Argintaru să dădea
drept american de origine… săsească, făcând parte din
comandamentul militar aliat la București, trimis în România pentru
supravegherea îndeplinirii armistițiului, după 23 august 1944.

Cum
a ajuns în România, falsul căpitan american, împreună cu alți
spărgători internaționali, a alcătuit o înfricoșătoare bandă,
care excela prin crime sălbatice, făptuite asupra polițiștilor și
gardienilor publici care îi urmăreau. Niciunul nu scăpa din
rafalele bandiților, iar bunurile furate de aceștia, din bănci și
din marile magazine, dispăreau fără urmă”.

Însă
după cum relata ziarul „Timpul”
(nr.
2734) din 30 decembrie 1944, în urma arestării bandei vestitului
tâlhar, acesta se numea, de fapt, Aurel Argintaru, avea 28 de ani,
născut la Moinești (ulterior va declara că s-a născut la
Schitu-Cernăuți, presa susținând că la Piatra-Neamț), cu șapte
clase absolvite la liceul „Papiru-Ilarian” din Târgu Mureș.
Lucrase ca funcționar la fabrica de zahăr „Schit” și era o
cunoștință mai veche a polițiștilor, având un cazier bogat. În
momentul arestării era deghizat în „maiorul Radu Vasilescu”,
nicidecum în căpitan american.

Banda
lui înarmată opera deghizată în uniforme militare românești,
jefuind o serie de magazine și locuințe particulare, de unde
sustrăgeau sume de bani și bunuri. Alături de Argintaru (alias
„maiorul Radu Vasilescu”), din bandă mai făceau parte polonezul
Tarlo Szaja (care apare și sub numele de Stanislaw Siegel, originar
din Walgrow –
Polonia, ce fugise de la Paris, unde a comis mai multe crime pentru
care era urmărit, și venise la București în urmă cu un an), Gică
Ștefănescu, deghizat în „căpitanul Gheorghe Niculescu”,
Gheorghe Voiculescu zis „Țicnitu”, Gică Georgescu (fost șef al
bandei, poreclit „Cap de ministru”) și „soldații” I.
Șendler (sau Schendler) și I. Mârzac, doi vestiți spărgători de
case de bani. Cu ei au mai fost arestați complicii Willy Birman și
soția sa Constanța, Traian Mazăre, Floarea Ruscan, Floarea Stoica
și Elisabeta Blizarit. „Țicnitu” (cel care îl ucisese pe
Fischman) și concubina sa, artista de varietăți Acsenia Birman,
reușiseră să scape, fiind dați în urmărire de poliție.

Cum
a fost arestat Argintaru

Despre
cum fusese arestat Argintaru și banda lui, același ziar „Timpul”
din
30 decembrie 1944 preciza: „În seara zilei de 23 dec. [1944
– n.a.],
comisarul Torsal de la circa 33 poliție a primit un telefon de la
avocatul C.I. Ionescu din str. Dr. Felix nr. 7, prin care anunța că
a fost jefuit de niște «ofițeri».

În momentul când comisarul se
pregătea să meargă la avocat, un alt telefon veni de la gardianul
Udrea Gheorghe, cu seria 1600, cu postul în piața Buzești, care
anunța că niște «ofițeri» și doi soldați circulă alandala,
cercetând anumite imobile. Repede, comisarul Torsan a format o
poteră cu agenții Prisăcaru, Constantinescu, Ceaușu și Udrea.

Între timp, bandiții, obosiți și flămânzi, s-au dus la
pensiunea din Calea Buzești nr. 40 a Elenei Cazacenco zisă Barmana.
Bandiții erau la masă. La vederea polițiștilor, ca electrizați,
s-au ridicat în picioare. «Maiorul» Argintaru a scos revolverul
vrând să tragă. Glonțul s-a împiedicat în țeavă, comisarul
Torsan scăpând astfel cu viață. Falșii ofițeri și soldați au
fost legați și aduși la prefectura poliției.

Polonezul Tarlo
Szaja reușise să fugă, însă și el a fost prins a doua zi la
cârciuma «Victor» din strada Sevastopol nr. 3. Polonezul,
văzându-se descoperit, a sărit cu cuțitul la agenți, însă
repede, el a fost doborât. Știau ei cu cine au de-a face, căci
polonezul are pe conștiință multe crime”.

Banda celebrului infractor Argintaru, arestată Fotografie publicată în „Universul” din 29 dec. 1944

Interogat
de comisarul-șef Cristescu din poliția judiciară, Argintaru a
recunoscut cu aroganță metoda prin care el și banda lui reușise
să dea, în scurt timp, nu mai puțin de 14 jafuri în București.
Iată ce apărea în paginile aceluiași ziar „Timpul”
din
30 decembrie 1944:

„Lui Argintaru nu i-a dispărut nici acum
curajul. Are și tupeu. Răspunde cum vrea și ce vrea. Ce nu-i
convine nu recunoaște. (…) Avram [Aurel
– n.a.] Argintaru
spune apoi cu ce șmecherie se introducea în casele victimelor. El
își plăsmuise un act din partea Marelui Stat Major prin care se
împuternicea să facă controlul fișelor de imobil. Astfel de
adrese făcuse și celorlalți doi, falși căpitani. Sub această
mască a intrat la Fichman [Fischman
– n.a.]
în str. Rădăuți nr. 11. În casă erau frații Fichman și
soțiile lor.

«Maiorul» a luat ceasul de la mâna unei doamne.
Fichman bătrânul a fost somat să dea cei 17.000.000 de lei
încasați în ziua aceea. El nu a vrut să-i dea. Atunci unul din
bandiți l-a trântit pe canapea. Când să se ridice, unul dintre
hoți a tras un foc de revolver. Glonțul a perforat ficatul lui
Fichman, omorându-l pe loc.

De teamă să nu fie prinși, hoții au
mai luat niște haine și au plecat. De aici s-au dus la d. doctor
Alfandari [Alfandary
– n.a.]
din strada Enăchiță Văcărescu nr. 56. Aici tâlharii au uzat de
altă șmecherie spunând că «domnul maiorul» este încartiruit în
acest imobil. Doctorul nu i-a admis să locuiască în acel imobil,
fapt care a revoltat pe ceilalți hoți care au spus: «se poate ca
un ofițer superior să stea afară?» Intrând în casă, «maiorul»,
ca să liniștească pe doctor, l-a sărutat pe obraji, iar
doctorul i-a întors sărutările tot așa.

Dar asta n-a
durat decât o clipă, căci în cealaltă hoții și-au dat arama pe
față: au scos revolverele, au făcut lumină aprinzând toate
lămpile și timp de peste o oră au cotrobăit prin casă, fără
teamă. De aici hoții au furat un ceas de aur «Movado», 165.000 de
lei, un palton și rufărie. Impertinent, hoțul a cerut o valiză să
pună lucrurile, însă nu i s-a dat. «Dar cele 10.000.000 de lei
unde sunt?», întreabă hoțul. «Nu am bani!», a răspuns
doctorul. Însă banii erau în șifonier, lângă hoți, care habar
nu aveau.

Tot așa a procedat la d. Zaharia Petrescu din strada Dr.
Sergiu nr. 17, la d. Adrian Popovici din strada Sevastopol nr. 3, la
blocul Spandonide din bul. Cuza nr. 10; la d. dr. Goldstein din
strada Matei Basarab nr. 18, la d. M. Simionescu din strada Sebastian
nr. 225, la farmacistul Nițescu din bul. Ferdinand nr. 103, la
avocatul Baron, la d. Sigmund Grünberg, Leo Garfunkel [Leon
Grünfeld – n.a.],
Iosef Schwefelberg [Iosif
Schöfenburg -n.a.],
maior Ciocanelli, etc. Lista victimelor e destul de mare”.

În
afară de armele (un pistol Walter,
o Beretta
și un revolver cu butoi) pe care le-au confiscat de la falșii
militari din banda lui Argintaru, comisarii și detectivii de la
poliția judiciară, care s-au deplasat la locuința familiei Birman
(domiciliul hoților) din strada Ion Creangă nr. 1, au găsit un
„grandios brad de Crăciun, în jurul căruia tronau: bucăți
întregi de salam, cașcaval, cozonac, numeroase sticle de vin și
alte bunătăți”, după cum scria în „Universul”
(nr.
347) din 30 decembrie 1945.

Tot de aici, polițiștii au ridicat, de
sub dușumele, 54 de cartușe de calibru 9 mm, 25 de calibru 6,35 mm,
numeroase acte militare falsificate, o ștampilă a poliției din
Găești, tușuri și tușiere de diferite culori, numeroase lucruri
furate. „Anchetarea bandiților și interogatoriul lor vor mai dura
câteva zile, deoarece [infractorii]
trebuie descusuți complet. Trebuie să se dea și crimele săvârșite,
nu numai jafurile”, dădea asigurări ziarul „Timpul”
din
aceeași dată.

Deși
fusese arestată la sfârșitul anului 1944, banda lui Argintaru avea
să dea mari bătăi de cap polițiștilor bucureșteni și în anul
următor, când vor comite alte infracțiuni și evadări
spectaculoase. Capul bandei își va găsi sfârșitul, după cum
veți vedea în numărul 51 al revistei Historia Special, în
decembrie 1945, când va fi lichidat de brigada „Fulger” a
comisarului Alimănescu.

Acest text este un fragment din articolul „Hoții și vardiștii în Bucureștiul anului 1945”, publicat în numărului
51 al revistei Historia Special, (revista:special/51), disponibil la
toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie – 25
septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!