Economiști străini, despre situația din România: Măsurile anunțate, un pas (mic) în direcția bună. Datoria publică ar putea depăși 70% din PIB până la încheierea mandatului actualului Guvern
Datoria publică a României ar putea depăși 70% din PIB până în 2028, avertizează specialiștii capital Economics, care aduc în discuție istoricul slab al României în ceea ce privește implementarea unor măsuri de consolidare fiscală.
”Estimăm că guvernul României trebuie să reducă deficitul bugetar primar (adică deficitul fără cheltuielile cu dobânzile) de la 7,0% din PIB în 2024 la aproximativ 0,5% din PIB pentru a preveni creșterea continuă a datoriei publice”, scrie Nicholas Farr, economist pentru Europa emergentă, într-o notă transmisă investitorilor.
Cu alte cuvinte, înăsprirea fiscală de 1,6% din PIB anunțată de actualul guvern va trebui urmată de măsuri suplimentare de austeritate în anii următori, dacă România dorește să își stabilizeze finanțele publice.
”Având în vedere istoricul slab al României în aplicarea măsurilor de consolidare fiscală și structura fragmentată a guvernului, considerăm că finanțele publice vor rămâne un motiv de îngrijorare în anii următori. Ne așteptăm ca datoria publică să depășească 70% din PIB până la sfârșitul mandatului acestui guvern, în 2028, de la 54,8% din PIB anul trecut”, avertizează economistul.
Nota, transmisă la finalul săptămânii trecute, arată că deși măsurile anunțate de guvern până atunci sunt un pas în direcția bună, acestea nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele fiscale ale României.
Necesitatea consolidării fiscale a devenit urgentă, avertizează specialistul. Deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB anul trecut – cel mai mare din UE – și în ultimele luni au crescut temerile în rândul analiștilor (și îngrijorarea în rândul politicienilor) că ratingul de credit al României ar putea fi retrogradat la statutul de „junk” (nerecomandat pentru investiții).
”O evoluție deosebit de încurajatoare este faptul că noul guvern a convenit deja asupra unor măsuri de consolidare fiscală. Acestea includ mai multe creșteri de taxe (inclusiv cote mai mari de TVA pentru anumite bunuri și o taxă mai mare pe dividende), precum și o reducere cu 20% a numărului de angajați din sectorul public. Per total, guvernul a anunțat că măsurile de austeritate vor însuma 30 de miliarde RON în acest an (~1,6% din PIB)”, se arată în raportul citat.
Conform celei mai recente prognoze capital Economics, România ar urma să înregistreze o creștere economică de 1,3% din PIB în 2025, la jumătate față de Polonia și cu 0,5 puncte procentuale sub media Europei emergente.
(Citește și: ”Datele PIB din primul trimestru confirmă structura fragilă a creșterii economice/ Revizuiri drastice ale prognozelor: „Perspectivele sunt umbrite de pachetul de consolidare fiscală””)
***