Plan european pentru securizarea aprovizionării cu îngrășăminte: sprijin pentru fermieri, monitorizare a pieței și investiții în producția internă
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru securizarea aprovizionării cu îngrășăminte în Uniunea Europeană, care prevede sprijin financiar de urgență pentru fermieri, monitorizarea permanentă a pieței, reducerea dependenței de importuri și accelerarea investițiilor în producția internă de fertilizanți, inclusiv în alternative cu emisii reduse de carbon.
Pachetul vine în contextul în care piața europeană a îngrășămintelor a fost afectată de un nou val de scumpiri în 2026, pe fondul tensiunilor geopolitice și al creșterii costurilor energetice. Potrivit datelor Comisiei, prețurile îngrășămintelor azotate erau în aprilie cu 70% peste media din 2024, după o creștere de aproximativ 40% doar în intervalul februarie-aprilie.
Executivul european avertizează că UE rămâne puternic dependentă de importuri: aproximativ 30% din necesarul de îngrășăminte pe bază de azot și 70% din necesarul de fertilizanți fosfatici provin din afara Uniunii, în timp ce producția internă depinde în mare măsură de gazele naturale.
„Criza combustibililor fosili a demonstrat că reziliența economică și leadershipul climatic sunt strâns legate”, arată Comisia Europeană.
Sprijin financiar pentru fermieri prin Politica Agricolă Comună
Primul set de măsuri vizează sprijinul imediat pentru fermieri. Bruxelles-ul va activa instrumentele disponibile prin Politica Agricolă Comună pentru acordarea de ajutoare excepționale și propune suplimentarea rezervei agricole europene, fond de intervenție utilizat în situații de criză.
În paralel, Comisia va permite utilizarea mai flexibilă a fondurilor europene disponibile, inclusiv din politica de coeziune, pentru a sprijini agricultorii afectați de creșterea costurilor la inputuri.
Monitorizarea pieței și analizarea unor stocuri strategice
Un alt pilon al planului este monitorizarea pieței. Executivul european va consolida Observatorul Pieței Îngrășămintelor, care urmărește prețurile, producția și fluxurile comerciale la nivel european, pentru a permite intervenții rapide în cazul unor blocaje sau dezechilibre.
În plus, Comisia analizează constituirea unor stocuri strategice de îngrășăminte și de materii prime critice, după modelul rezervelor create în ultimii ani în domeniul energiei și sănătății.
Creșterea capacității de producție în Uniunea Europeană
Planul urmărește și reducerea dependenței de importuri prin creșterea producției europene. Sectorul fertilizanților din UE are în prezent peste 120 de unități de producție, însă Bruxelles-ul consideră că actuala capacitate trebuie extinsă pentru a reduce expunerea la șocuri externe.
În acest sens, Comisia va accelera autorizarea proiectelor industriale considerate strategice și va susține extinderea capacităților existente.
Investiții în fertilizanți cu emisii reduse de carbon
Un capitol central este dedicat fertilizanților „verzi”. Executivul european vrea să stimuleze investițiile în producția de amoniac verde și în fertilizanți pe bază de hidrogen regenerabil, considerate esențiale pentru reducerea emisiilor din agricultură și industrie.
Totodată, Bruxelles-ul mizează pe extinderea soluțiilor circulare. În februarie 2026, UE a adoptat deja noile reguli privind utilizarea RENURE – fertilizanți obținuți din dejecții animale procesate –, măsură menită să reducă dependența de importuri și costurile fermierilor.
Suspendarea temporară a unor taxe vamale
Comisia amintește că a luat deja măsuri de urgență în acest an, propunând suspendarea temporară a taxelor vamale pentru importurile unor îngrășăminte azotate și materii prime precum amoniacul și ureea, măsură estimată să reducă costurile sectorului cu aproximativ 60 de milioane de euro.
Executivul european susține că noul plan urmărește atât răspunsul la criza actuală, cât și transformarea structurală a sectorului, pentru a face agricultura europeană „mai robustă, mai competitivă și mai puțin dependentă de factori externi”.
Planul va fi discutat în perioada următoare cu statele membre și cu Parlamentul European, iar primele măsuri ar urma să intre în vigoare în a doua jumătate a anului 2026.
(Citește și: ”Criza îngrășămintelor, furtuna perfectă pentru agricultură: explozie a costurilor cu gazele, producții în scădere, prețuri pe piața agricolă mici, fermieri în dificultate”)
***







