Studiu: Taxarea crește mai repede decât calitatea serviciilor publice – 65,6% din asigurați, forțați să apeleze la sistemul de sănătate privat

Studiu: Taxarea crește mai repede decât calitatea serviciilor publice – 65,6% din asigurați, forțați să apeleze la sistemul de sănătate privat

Opt din zece români consideră taxarea excesivă, iar 65,6% dintre salariați ajung să acceseze servicii medicale private, în pofida contribuțiilor virate lunar (CASS-urile), pentru a se îngriji de sănătatea lor, conform unui studiu prezentat luni.

Studiul a fost derulat de Fundaţia Centrul de Formare APSAP prin chestionar online autoadministrat, între 19 martie 2025 şi 12 august 2026, pe un eşantion de 3.591 de respondenţi. Publicul a fost reprezentat de  cursanţi (angajaţi, antreprenori, studenţi şi experţi, în marea lor majoritate contribuabili din mediul privat) ai programelor online ale Fundaţiei Centrul de Formare APSAP, autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Românii percep o ruptură tot mai clară între ce plăteşte contribuabilul şi ceea ce primeşte înapoi din partea statului, arată studiul, care atrage atenția că fiscalitatea nu mai poate fi discutată fără calitatea serviciilor: contribuabilul nu compară doar cote, ci şi timpul pierdut, schimbarea regulilor şi costul alternativelor private. „Paradoxul României este simplu şi dureros: plătim din ce în ce mai mult pentru a ne cumpăra separat ceea ce ar trebui să primim funcţional. Dacă statul nu schimbă acest raport, va continua să colecteze contribuţii şi să piardă încredere”, spune preşedintele Fundaţiei Centrul de Formare APSAP, Bogdan-Costin Fârşirotu.

Obligațiile către stat cresc mai repede decât calitatea serviciilor oferite în schimb

Fiscalitatea, sănătatea, educaţia şi securitatea cibernetică au un numitor comun, în opinia lor: obligaţiile cresc mai repede decât încrederea:

  • Doar 6,2% dintre români spun că au observat investiţii semnificative în sănătatea publică în ultimii patru ani.
  • Restul de 93,8% vorbesc despre investiţii insuficiente, cu impact redus, puţine sau nesemnificative.

„Sondajul arată că 81,6% consideră impozitarea excesivă, 65,6% aleg servicii medicale private. Percepţia este ridicată atât de angajaţii din sectorul privat (83,6%), cât şi de cei din sectorul public (77,9%). Iar 54,8% spun că în ultimele 12 luni au fost nevoiţi să folosească din economii ori au rămas complet fără ele”, menționează un comunicat al APSAP.

Nu este doar o problemă de nivel al taxelor, ci şi de randament public, explică Bogdan-Costin Fârşirotu, preşedintele Fundaţiei Centrul de Formare APSAP: „Când contribuabilul plăteşte obligatoriu la stat, apoi cumpără separat sănătate, educaţie sau siguranţă, întrebarea nu mai este doar cât colectează statul, ci ce întoarce”, spune Bogdan-Costin Fârşirotu.

Sănătatea: contribuţie obligatorie, servicii la privat

Realitatea:

  • 65,6% dintre participanţii la sondaj declară că, atunci când au o problemă de sănătate, apelează de regulă la servicii medicale private.
  • Procentul ajunge la 72,3% în rândul angajaţilor din mediul privat şi la 53,1% în rândul angajaţilor din sectorul public.
  • Chiar şi oamenii care lucrează în sistemul de stat aleg, în majoritate, privatul ca primă opţiune.

„Fenomenul nu ţine de avere, ci de neîncredere: chiar şi respondenţii cu venituri sub 3.000 de lei net pe lună aleg privatul în proporţie de 60,1%, iar la venituri de peste 14.000 de lei procentul urcă la peste 80%. Oamenii nu merg la privat pentru că îşi permit lejer, ci pentru că nu îşi permit riscul de a nu fi trataţi”, se menţionează în document.

Percepţia investiţiilor

  • Numai 6,2% spun că au observat investiţii semnificative în sănătatea publică în ultimii patru ani.
  • Restul de 93,8% vorbesc despre investiţii insuficiente, cu impact redus, puţine sau nesemnificative.
  • În 2023, potrivit Eurostat, România a fost singurul stat din Uniunea Europeană cu cheltuieli curente pentru sănătate sub 1.000 de euro pe locuitor, iar la ajustarea prin puterea de cumpărare a rămas tot pe ultimul loc, cu 1.776 PPS pe locuitor.
  • „În acest context apare ceea ce putem numi tripla povară percepută. Salariatul plăteşte CASS din venit. Dacă obţine anumite venituri nesalariale, inclusiv din investiţii sau chirii, poate datora separat CASS atunci când sunt îndeplinite condiţiile şi plafoanele legale. Iar când are nevoie de un medic, plăteşte din nou, la privat. Nu este o triplă taxare universală în sens juridic, dar este o experienţă economică reală pentru o parte semnificativă dintre contribuabili”, mai arată analiza.

Impozitare excesivă

  • 81,6% dintre respondenţi consideră că impozitarea în România este excesivă, doar 11,3% spun că nu este, iar 7,1% nu au o opinie. Percepţia traversează statutul profesional: 83,6% în mediul privat, 77,9% în sectorul public şi 80,8% dintre cei neangajaţi răspund „da”, arată realizatorii sondajului.
  • 72% dintre respondenţi cred că statul nu încurajează iniţiativa privată şi dezvoltarea economică, iar 84,2% consideră corectă, total sau parţial, ideea că infrastructura digitală a statului a fost construită mai ales pentru colectarea taxelor. 
  • 54,8% spun că în ultimele 12 luni au fost nevoiţi să folosească din economii ori au rămas complet fără ele.

„Un stat ce nu reuşeşte să colecteze suficient de la economie, dar reuşeşte să-i obosească tocmai pe cei care se conformează” – penalizarea predictibilității

Situația, în context european:

  • În 2024 taxele şi contribuţiile sociale au reprezentat 28,8% din PIB în România, al doilea cel mai mic nivel din Uniunea Europeană, faţă de o medie de 40,4%. În acelaşi timp, România a încheiat 2025 cu cel mai mare deficit bugetar din UE, 7,9% din PIB, conform datelor Eurostat.
  • De asemenea, un angajat român fără copii cedează statului 41,5% din salariul brut, cea mai mare pondere din Uniune, faţă de o medie europeană de 29,1%. În cazul familiilor cu un singur venit şi doi copii, România se află pe primul loc, cu o contribuţie reprezentând 33,4% din salariul brut, în timp ce media Uniunii este de doar 8%.

„Puse cap la cap, cele trei cifre spun totul: statul colectează puţin la nivel agregat, cheltuieşte mult peste venituri, iar factura ajunge disproporţionat la cei uşor de identificat, de declarat şi de controlat – salariaţii şi firmele corecte. O fiscalitate poate fi mică în PIB şi totuşi sufocantă pentru cei care se conformează”, se menţionează în document.

România pare să aibă un stat care nu reuşeşte să colecteze suficient de la economie, dar reuşeşte să-i obosească tocmai pe cei care se conformează. „Aceasta nu este eficienţă fiscală. Este o penalizare a predictibilităţii”, spune Bogdan-Costin Fârşirotu.

Proiect pentru redirecționarea unei părți din CASS-uri spre privat

Deputata USR Cristina Prun, „adeptă a principiului banii urmează pacientul”, a reacționat după publicarea studiului readucând în discuția publică un proiect pe care l-a inițiat în 2023 și care propune direcționarea unor procente din contribuțiile de sănătate către sistemul privat, pentru a fi acoperite serviciile achiziționate oricum de asigurați pentru a-și rezolva la timp problemele de sănătate.

Proiectul a fost respins de Senat, a primit punct de vedere negativ de la Guvern și raport de respingere în Camera Deputaților, fără a se aborda problema serviciilor medicale tot mai insuficiente oferite de stat și soluții posibile pentru eficientizarea fondurilor colectate prin CASS-uri.

Comentariul pe Facebook de Cristina Prună:

„Plătim sănătatea de două ori. Și ni se pare deja normal.

Uitați-vă puțin la cifre.

81,6% dintre români spun că statul îi taxează prea mult.

În același timp, 65,6% aleg sistemul privat de sănătate.

Adică statul îți ia în fiecare lună bani pentru sănătate. Obligatoriu.

După care ai nevoie de un consult, de o analiză, de un RMN. Nu vrei să aștepți cu lunile. Te duci la privat.

Și plătești din nou.

O dată prin taxe. A doua oară cu cardul.

Aici este problema despre care aproape nimeni nu vrea să vorbească: nu faptul că românii merg la privat. Ci faptul că banii pe care îi plătesc pentru sănătate nu îi urmează.

Dacă aleg să fac o investigație la privat, de ce măcar o parte din cost nu poate fi acoperită din contribuția pe care deja am plătit-o?”

(Citește și: Timpi de așteptare și de un an la cardiologie, în ambulatorii – raport al Curții de Conturi. Efectele – mai mulți bolnavi cronici, spitalizările evitabile se înmulțesc și cheltuielile bugetului de sănătate avansează)

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *